<<< Istoricul decoraţiilor

Ordinul și medalia “Virtutea Militară”

Scurt istoric

            Deoarece războaiele erau un fenomen aproape permanent în istoria medievală a tuturor statelor, în mod absolut firesc, vitejia, priceperea și fidelitatea celor care luptau au fost răsplătite de către suverani. Din momentul în care statele au avut diferite ordine, ofițerii – cu toții nobili, conform regulilor timpului – au fost decorați cu acestea pentru faptele lor de arme, ajungându-se ca unele ordine să aibă cu precădere o conotație militară. Dar luptele erau duse, mai ales începând din secolul al XVIII-lea, cu trupe tot mai numeroase, de a căror bună comportare depindea de foarte multe ori soarta bătăliilor și, de aceea, suveranii aveau grijă să-i răsplătească și pe aceștia, oferind celor mai bravi dintre ostași diverse sume de bani. Banii, oricât erau de dorit și oricât de bine prindeau respectivilor militari, se cheltuiau repede și nimeni nu mai știa că un ostaș a fost foarte brav și a fost răsplătit pentru aceasta. Cum regulile vremii erau foarte clare și admiterea într-un ordin implica automat apartenența la clasa nobiliară, pentru a putea acorda un semn exterior de apreciere a soldaților care s-au distins prin bravură, împăratul Austriei, Iosif II, a instituit, pe 19 iulie 1789 (fără nici o legătură cu evenimentele care s-au desfășurat în aceeași săptămână la Paris), o decorație minoră, numit㠓medalie”: Medalia “Pentru Vitejie” (Tapferkeitsmedaille). Este de precizat că respectiva decorație reprezenta, ea în sine, o valoare, fiind confecționată din aur de 24 de carate și având o greutate apreciabilă, dar ceea ce conta cel mai mult era onoarea de care se bucurau cei care o căpătau.

         Bineînțeles că, pe măsura “democratizării” societății europene, decorațiile minore, atât cele conferite militarilor “pentru vitejie” în general, cât și cele acordate pentru anume bătălii sau războaie, se generalizează, fără să mai existe practic vreo țară care să nu aibă astfel de medalii; denumirile lor sunt, în general, foarte asemănătoare, chiar dacă sunt în limbi diferite, inclusiv în cea latină.

         O primă distincție românească, menită să onoreze pe supraviețuitorii bătăliei din 1848 de pe Dealul Spirii, a fost inițiată de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza în 1860 (prin Decretul nr. 2067 din 8 noiembrie), când a fost instituită medalia Pro Virtute Militari. Chiar legiferată și bătută, medalia nu a fost înmânată celor îndreptățiți, foarte probabil din motive politice, pentru a nu deranja prea tare Înalta Poartă care, pe de-o parte nu putea accepta, ca Putere Suzerană, emiterea de decorații de către părți componente ale Imperiului Otoman, pe de altă parte, această decorație se constituia într-un afront direct la adresa otomanilor prin comemorarea unei bătălii purtate împotriva lor. Foarte probabil că acestea au fost cauzele pentru care domnitorul nu a acordat medalia, ea fiind distribuită beneficiarilor abia sub regimul Locotenenței Domnești din primăvara lui 1866. În cadrul aceluiași program politic al domnitorului Cuza, de a încerca crearea unor decorații românești cu care să poată recompensa meritele propriilor cetățeni, pe lângă confecționarea Ordinului Unirii se înscrie și confecționarea unor decorații minore: medaliile Virtutea Militară și Devotament și Curagiu, ambele confecționate din argint. Prima dintre aceste decorații, de formă circulară, avea pe avers efigia domnitorului și, marginal, numele său, iar pe revers denumirea medaliei. Însemnul era surmontat de o coroană regală heraldică. A doua medalie era surmontată de o semicunună din frunze de lauri. Nici una dintre aceste decorații nu a fost “legalizat㔠printr-un decret și au rămas neacordate oficial.

O nouă medalie cu această denumire era prevăzută a se înființa prin Legea de organizare a puterii armate din 27 martie 1872, primul regulament al medaliei datând din 17 mai 1872. Medalia era organizată pe două clase, denumite “de aur” și “de argint”; prima, cea “de argint” (clasa a II-a), se putea acorda sergenților reangajați care au servit în acest grad 12 ani fără vreo condamnare prin sentință și, în acest caz, pe panglică era prinsă o baretă din argint pe care era trecută cifra “XII”, beneficiarii primind o îndemnizație de 300 lei/an. Pentru fapte meritorii de curaj și devotament, militarii puteau primi respectiva medalie – ofițerii, pe cea “de aur” iar gradele inferioare, pe cea “de argint”; aceste medalii nu aduceau, însă, nici un beneficiu material. Medalia era circulară, având pe avers efigia lui Carol I și, circular, inscripția: “CAROL I DOMN AL ROMÂNIEI”, iar pe revers, înscris într-o cunună din frunze de laur și măslin, inscripția pe două rânduri: “VIRTUTEA MILITARÔ. Însemnul era surmontat, în loc de coroana regală heraldică (ca pe medalia făcută cu același nume din vremea lui Cuza), de o semicunună din frunze de lauri, asemănătoare celeilalte medalii din 1864, Devotament și Curagiu. Panglica era din rips moarat roșu cu câte o bandă marginală albastru deschis.

În timpul războiului din 1877-1878, un număr relativ mare de militari români, atât ofițeri cât și subofițeri și trupă, au fost decorați cu medalia Virtutea Militară. Pentru a nu se confunda însemnul decorației conferită pentru fapte de arme pe câmpul de luptă cu cea obținută pe timp de pace, prin Înaltul Decret nr. 2698 din 25 octombrie 1880 se instituie o nouă formă a acestei distincții numită Medalia “Virtutea Militară de război”; ea era sub formă de cruce de tip Ruppert (cu brațele având capetele lățite și terminate convex). Dimensiunea crucii era de 35 mm, cu marginile mate și ușor înălțate, iar mijlocul lucios; între brațe era o cunună mată din frunze de stejar iar în centru un medalion de 17 mm diametru, care avea pe avers efigia lui Carol I și inscripția cu numele și titulatura sa, iar pe revers denumirea decorației. Panglica a rămas identică pentru ambele tipuri ale medaliei. Trebuie menționat că, deși prin regulamentul din 1880 se prevede ca în titulatura din jurul efigiei să fie folosită denumirea de REGE nu de DOMN (aceasta deși în momentul instituirii, România încă nu era regat !!); în afara unui număr destul de mic de însemne realizate imediat după apariția decretului amintit, trebuie specificat că va fi folosită în continuare, pentru toate medaliile conferite și în 1877-1878, și în primul și în al doilea război mondial, tot titulatura de DOMN, așa cum a fost ea stabilită la instituirea decorației. Prin Legea pentru instituirea ordinului militar Mihai Viteazul din 1916, medalia Virtutea Militară din ambele clase rămâne să se confere numai subofițerilor și trupei, devenind echivalentă ca importanță cu ordinul Mihai Viteazul acordat ofițerilor. De asemenea, un spor de importanță pentru această medalie este și faptul, prevăzut prin aceeași lege, ca ordinele Steaua României și Coroana României cu spade, primite pentru acțiuni în lupta directă cu inamicul, să se confere cu panglică de Virtute Militară. O situație specială va avea decorația pe timpul domniei lui Carol II; medalia “de pace”, deși neabrogată și cu regulamentul din 1906 nemodificat, este aproape “uitată”, iar medalia “de război” nu mai este trecută printre distincțiile care se conferă pe timp de conflict armat nici în Legea din 1937 (Decret Regal nr. 4031/26.noiembrie 1937), nici în regulamentul de aplicare a acesteia (Înalt Decret Regal nr.4354 din 21 decembrie 1938). Virtutea Militară de război revine la poziția ierarhică avută în 1916, prin Decretul Regal nr.1932 din 30 iunie 1941.

            La discutarea noului sistem de decorații în cadrul Comisiei speciale a Camerei Deputaților, ajungându-se la concluzia că reinstituirea ordinului Virtutea Aeronautică (primul ordin specific pentru aviatori din lume) este utilă, s-a decis crearea unei decorații identice ierarhic pentru marinari, ordinul Virtutea Maritimă. Deoarece cele două arme specifice au decorații proprii, era firesc ca și trupele terestre să aibă, la rândul lor, un ordin egal ierarhic cu cele amintite mai sus și cu titulatură asemănătoare, anume Virtutea Militară. Se crea astfel un sistem din trei decorații similare pentru cele trei componente de bază ale Forțelor Armate Române, ordinele Virtutea Militară și Virtutea Maritimă fiind, în fapt, transformarea și ridicarea pe o treaptă ierarhic superioară a vechilor medalii cu aceste nume.

         Pentru noul ordin Virtutea Militară, s-a pornit de la forma medaliei “de război” md. 1880; bordura mată, caracteristică medaliei, a fost înlocuită cu una albastr㠖 culoarea tuturor ordinelor militare și de război românești – iar centrul lucitor, cu email alb. Pentru medalionul central avers s-a preluat imaginea Sf. Mare Mucenic Gheorghe, călare, străpungând cu lancea balaurul, medalion specific al ordinului militar Sfântul Gheorghe creat de Carol II în 1940 prin transformarea ordinului Bene Merenti al Casei Domnitoare într-un ordin specific militar și “de război”. S-a considerat că, pe de-o parte, este bine să fie preluată și tradiția acestui ordin militar, chiar dacă el nu s-a conferit ulterior pe timpul luptelor și, pe de altă parte, de faptul că pentru toate ordinele militare, ziua ordinului s-a hotărât a nu fi cea a primei instituiri, ca la celelalte distincții, ci a sfântului patron caracteristic, aceasta deoarece s-a pornit de la tradiția sărbătoririi ordinului Mihai Viteazul la 8 noiembrie, sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și a ordinului Virtutea Aeronautică, la 20 iulie, sărbătoarea Sf. Prooroc Ilie, patronul aviației. Deoarece în tradiția militară românească Sf. Gheorghe era considerat “patronul” forțelor armate și aducătorul de biruințe, ziua ordinului a fost fixată pentru 23 aprilie, sărbătoarea Sf. Mare Mucenic Gheorghe. Panglica ordinului preia culorile de bază ale panglicii medaliei, roșie cu două benzi albastre la margini, la care se adaugă câte un fir argintiu la benzile marginale albastru deschis.

         Pentru a se alinia sistemului național de decorații, medalia Virtutea Militară care se poate acorda pe timp de pace are forma circulară specifică, dar cu însemne deosebite pentru militari și civili (ca toate medaliile care se pot conferi și militarilor), este organizată pe trei clase și se poate conferi tuturor celor care servesc în cadrul trupelor terestre. În schimb, medalia cu însemne “de război” are numai două clase, ca și cea din 1880, este cea mai însemnată decorație care se poate conferi trupei și subofițerilor din toate cele trei categorii de forțe armate pentru fapte deosebite de vitejie, având același statut ierarhic ca în cele două războaie mondiale.

Sus !