Crucea Comemorativă a Celui de-al Doilea Război Mondial, 1941-1945

Scurt istoric

Tradiţia instituirii unor decoraţii comemorative minore, medalii sau cruci, pentru războaiele purtate de diferitele state europene, datează de la începutul secolului al XIX-lea şi a fost uzitată atât de Imperiul Rus cât şi de numeroase alte ţări. Aceste decoraţii se acordau, în general, tuturor celor care au participat la operaţiunile militare respective sau au contribuit la susţinerea luptelor. Unele din primele medalii comemorative create, au fost şi printre cele dintâi decoraţii pe care unii români le-au căpătat, fiind vorba de „volintirii” care au luptat, în cadrul armatei ruse, contra otomanilor în războaiele din 1806-1812 şi 1828-1829.

O primă decoraţie românească bazată pe acest principiu a fost Medalia comemorativă a „Apărătorilor Independenţei” instituită prin Înaltul Decret nr.1422/1878, distincţie care s-a conferit tuturor militarilor, indiferent de grad, atât celor care au participat direct la operaţiunile militare cât şi cei care au asigurat serviciile de pază în interiorul ţării, funcţionarilor civili care au asigurat diferite servicii pentru armată, medicilor civili care au îngrijit răniţii şi bolnavii din campanie precum şi altor persoane care au adus servicii în domeniile enunţate. Tot în 1878, prin Decretul nr. 2141, se include printre decoraţiile de război româneşti şi Medalia comemorativă a războiului din 1877-1878 care a fost conferită de ţarul Rusiei tuturor militarilor români care au participat la operaţiunile de la Plevna, medalie care se acordase, conform unei tradiţii de jumătate de secol, întregului efectiv al armatei imperiale ruse participant la campania contra Turciei, atât celui care a operat în Balcani cât şi celor care au acţionat în Caucaz. Referitor la Medalia comemorativă rusă trebuie spus că, pentru români, panglica nu era pliată pentagonal, aşa cum o purtau ruşii, ci dreptunghiular, după modelul românesc, folosit de altfel în toate ţările din vestul Europei. De asemenea este de amintit că ea a fost dată „la schimb” deoarece anterior, trupelor ruse care au acţionat la Plevna sub comanda supremă a domnitorului Carol, le-a fost conferită o altă decoraţie comemorativă românească, Crucea „Trecerea Dunării, instituită prin Înaltul Decret nr. 617/1878. Respectiva cruce s-a acordat exclusiv trupelor sau funcţionarilor civili care le-au deservit, precum şi medicilor civili şi personalului sanitar care au acţionat la sud de Dunăre. Pentru doamnele care au organizat ambulanţe şi spitale de campanie, au sprijinit prin donaţii sau activităţi directe îngrijirea răniţilor şi a bolnavilor din campanie, dar şi pentru medicii care au acţionat în aceste ambulanţe private, a fost instituit, prin Înaltul Decret nr. 227/1878, o altă cruce comemorativă, Crucea Elisabeta. Ambele cruci comemorative, şi Trecerea Dunării şi Elisabeta, aveau aceeaşi formă, asemănătoare celei ale noului ordin, „Steaua României”: o cruce repetată, cu braţele egale de câte 43 mm, late de 6 mm, având bordura înălţată şi lisă iar mijlocul granulat, cu un inel central înălţat care crează un medalion; pentru prima distincţie, materialul din care era confecţionată decoraţia era oţelul şi fondul granulat era vopsit în negru, pentru a doua decoraţie, metalul folosit era bronzul aurit. În medalioanele create de inelele centrale erau fie cifra domnitorului, la Trecerea Dunării, fie cea a Elisabetei, la a doua, iar pe partea opusă era milesimul „1877” şi „TRECEREA DUNĂREI”, respectiv „ALINARE ŞI MÂNGĂIERE” şi milesimul „1877-1878”. Panglica crucii „Trecerea Dunării” era din rips moarat roşu închis cu două benzi late negre, pentru militari, iar pentru civili panglica, mai îngustă, era neagră cu două dungi subţiri, marginale, roşii. Crucea Elisabeta avea panglica albastru deschis cu câte o dungă aurie la margini şi, pentru doamne, se purta pliată sub formă de fundă.

În timpul Primului Război Mondial, atât în Franţa cât şi, apoi, în Belgia, s-au instituit nişte cruci comemorative care aveau în comun atât forma, amplasarea simbolurilor în medalioanele centrale, cât şi culorile generale ale panglicii, verde cu dungi galbene. Preluându-se, pe de-o parte, tradiţia românească a războiului de independenţă, pe de alta, decoraţiile aliaţilor noştri, se instituie prin Decretul Regal nr. 1744 din 8 iulie 1918 medalia „Crucea Comemorativă a Războiului 1916-1918”. Noua distincţie era tot o cruce cu braţe egale, de câte 40 mm, terminate în „vârf de săgeată”; ca şi la crucile din 1878, bordura era proeminentă şi lisă iar mijlocul era haşurat sau granulat iar în medalionul central era plasată, pe avers, cifra încoronată a regelui Ferdinand, iar pe revers milesimul „1916-1918”. Mijlocul piesei era vopsit negru, ca la „Trecerea Dunării”. Panglica era verde închis cu patru benzi albastre. Pe panglică se puteau ataşa, pentru militarii care au făcut parte din unităţi care s-au distins în diferite bătălii, barete din metal care purtau inscripţionat numele localităţii sau a zonei în care s-au purtat respectivele lupte.

Sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial a găsit România într-o situaţie specială atât pe plan intern, cât şi extern. Luptele purtate în prima parte a războiului erau trecute sub tăcere şi, ceea ce conta, erau cele desfăşurate după 23 august 1944. În această situaţie nu a putut fi instituită, atunci, o decoraţie care să răsplătească militarii care au participat la lupte, indiferent pe ce front au fost duse acestea, şi nici chiar nu a fost finalizată intenţia creării unei decoraţii, „23.VIII.1944”, care, evident, trebuia să recompenseze numai trupele participante la luptele de pe frontul de vest.

Abolirea tuturor decoraţiilor româneşti tradiţionale, inclusiv a celor decernate pentru fapte de arme pe frontul de vest, a determinat instituirea, în preziua sărbătoririi a cinci ani de la actul de la 23 august, a unei medalii, „Eliberarea de sub jugul fascist” (Decretul nr.809/1949). Bineînţeles că această nouă decoraţie nu mai avea nimic în comun cu vechile însemne comemorative ale războaielor României ci era „inspirată” din cele sovietice. Era o piesă circulară, având pe avers efigiile unui ostaş român şi a unuia sovietic şi, marginal, denumirea medaliei; pe revers, într-o cunună de lauri întreruptă de siglele „R.P.R.”, era scris „ÎN SLUJBA POPORULUI MUNCITOR”. Panglica era roşie, străbătută de trei benzi albe şi era pliată pentagonal, pe suport metalic, ca la toate decoraţiile sovietice. Teoretic, ea trebuia conferită militarilor şi civililor care au participat la lupta contra fascismului, în practică, numeroşi militari, mai ales ofiţeri şi subofiţeri scoşi din rândurile armatei pe criterii politice şi care participaseră la luptele de pe frontul de vest nu au primit-o, în schimb au fost decoraţi cu ea diverşi membrii ai partidului comunist care nu avuseseră nici o contribuţie militară.

Prima adevărată medalie comemorativă pentru militarii români care au luptat în a doua conflagraţie mondială a fost instituită prin Legea nr. 68 din 15 iulie 1994. Această lege este deosebit de importantă deoarece marchează începutul revenirii la sistemul tradiţional de decoraţii pe care l-a avut România şi. în acelaşi timp, face dreptate tuturor militarilor care au luptat pentru ţară, indiferent pe ce front şi în ce perioadă. Ca formă, se reia tradiţia crucilor din 1877-1878 şi 1916-1918, acum fiind vorba de o cruce de Malta, confecţionată din oţel oxidat, cu bordurile înălţate şi lise şi un cerc central; mijlocul este haşurat şi vopsit negru. Pe avers, în medalion, este acvila românească cruciată iar pe revers milesimul „1941-1945”. Panglica, dreptunghiulară, este din rips, în dungi alternative negre şi albastru deschis. În anul 2000, odată cu votarea Legii nr. 29 privind sistemul naţional de decoraţii al României, importanţa ierarhică a „Crucii Comemorative a celui de-al Doilea Război Mondial, 1941-1945” sporeşte, ea fiind încadrată în rândul decoraţiilor de categorie naţională. Tot în acel an, prin Ordonanţa de Urgenţă nr. (......) posesorilor acestei distincţii care nu au primit o altă decoraţie de război, li se acordă de o indemnizaţie lunară echivalentă cu 25% din solda de bază a unui sublocotenent, completându-se astfel prevederile Legii nr.44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război.