Medalia „Bărbăţie şi Credinţă”

Scurt istoric

La numai un sfert de veac de la definitivarea primului sistem de decoraţii al României, în toamna anului 1878, a fost instituită Medalia „Pentru Bărbăţie şi Credinţă” prin Decretul Regal nr. 2812 din 3 noiembrie 1903; această distincţie era menită a răsplăti ofiţerii şi agenţii de poliţie, precum şi orice alte persoane care au contribuit la restabilirea ordinii şi siguranţei publice. Deşi nu erau menţionaţi expres în Regulamentul medaliei, jandarmii care asigurau, în mediul rural, funcţiile poliţiei din localităţile urbane, vor beneficia şi ei de această medalie.

În timpul celui de-al doilea Război Balcanic, la care a participat şi România, militarii trimişi în campania din Bulgaria (1913) vor primi şi ei această medalie, cu o baretă specială. În 1916, prin Legea privind instituirea Ordinului militar „Mihai Viteazul”, s-a prevăzut ca Medalia „Bărbăţie şi Credinţă” să fie conferită cu spade, devenind cea mai uzitată medalie care se acorda pentru răsplătirea faptelor de arme ale militarilor şi subofiţerilor. Şi în al doilea Război Mondial, Medalia „Bărbăţie şi Credinţă” a fost acordată “cu spade” la zeci de mii de militari români şi aliaţi. Ea a fost, ierarhic, cea mai mică decoraţie pentru trupă care s-a acordat în al doilea Război Mondial şi, ca atare, şi cea mai acordată distincţie între anii 1941 şi 1945.      

Legea nr.29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României prevede, la art.8 şi art.9, literele B, (“Decoraţii militare de pace” şi “Decoraţii militare de război”), existenţa Medaliei „Bărbăţie şi Credinţă”. Pe timp de pace, medalia se poate conferi cadrelor care activează în diferitele structuri ce asigură ordinea publică şi siguranţa naţională, iar medalia cu însemne de război (cu spade), se conferă tuturor militarilor din cadrul forţelor armate terestre, înlocuind – conform tradiţiei dintre cele două Războaie Mondiale – Medalia „Virtutea Militară de război”, care, pentru militari şi subofiţeri, era echivalentă ca importanţă cu Ordinul „Mihai Viteazul” acordat ofiţerilor, fiind, ierarhic, cea mai importantă decoraţie de război.

În momentul redactării Legii nr.29/2000, pentru distincţia amintită s-a adoptat sistemul care era în uz la instituirea ei în 1903, când medalia se acorda ca atare indiferent de gradul avut de persoana decorată. Atât spiritul Legii nr.2972000 cât şi legile de instituire a diverselor decoraţii votate ulterior au determinat însă o departajare a importanţei decoraţiilor în uz, în funcţie şi de complexitatea şi răspunderea implicată în meritele unei persoane decorate; astfel, cadrele civile sau militare de comandă, cu funcţii de răspundere, deci persoane care au un nivel superior de studii, vor primi ordine, iar celelalte persoane, medalii. Pentru a se menţine unitar acest principiu, Medalia „Bărbăţie şi Credinţă” s-a hotărât a se acorda numai subofiţerilor, trupei sau personalului civil echivalent subofiţerilor. Din această cauză, pentru ca şi  ofiţerii sau cadrele cu pregătire superioară să poată beneficia de o distincţie echivalentă, s-a decis amendarea legii 29/2000, în sensul instituirii unui Ordin „Bărbăţie şi Credinţă.

Din cauza necesităţii modificării, mai întâi, a Legii nr. 29/2000, pentru a se putea elabora legea necesară instituirii ordinului, între legiferarea Medaliei şi a Ordinului „Bărbăţie şi Credinţă” există un decalaj, acesta fiind singurul caz în care cele două trepte ale unei distincţii sunt instituite separat.