Ordinul şi medalia „Meritul Cultural”

Scurt istoric

Încă din prima jumătate a secolului al XIX-lea au apărut, în diverse state europene, medalii “pentru cultură şi artă”, dintre care unele aveau chiar denumirea de Bene Merenti (Vatican, 1820; Hohenzollern-Sigmaringen, 1860; Saxonia ş.a.). Preluând acest model, domnitorul Carol I a dorit, la rândul său, să instituie o astfel de medalie; restricţiile impuse de Poarta Otomană privind instituirea decoraţiilor l-au determinat pe domnitor ca primele astfel de medalii să le confere cu titlu personal, ca simple medalii fără toartă şi panglică. Abia în 1876, prin Decretul nr. 414, se instituie medalia „Bene Merenti”, care urma să răsplătească meritele în domeniul artelor, ştiinţelor, industriei, agriculturii, cu alte cuvinte în toată sfera de activitate civilă. Medalia avea două clase.

Peste un sfert de secol, la iniţiativa lui Spiru Haret, ministrul educaţiei la vremea respectivă, începând din 1898 şi până în 1906, au fost instituite o serie de medalii, organizate pe câte două clase fiecare, numite Răsplata muncii pentru învăţământul primar, Răsplata muncii pentru învăţământul secundar, Răsplata muncii pentru învăţământul profesional, unificate, în 1906, într-o singură decoraţie, medalia Răsplata muncii pentru Învăţământ. Tot în 1906 a fost instituită şi medalia Răsplata muncii pentru Biserică. Toate aceste medalii au fost în uz şi au răsplătit meritele avute în domeniul artelor, ştiinţelor, literaturii, muzicii, în propăşirea şi modernizarea agriculturii şi a întreprinderilor industriale precum şi pe cele din domeniul educaţiei naţionale şi a cultelor până în 1931, când regele Carol II instituie ordinul şi medalia „Meritul Cultural” prin Decretul Regal nr. 2680, completat prin Decretul Regal nr.2684. Ordinul era organizat pe patru grade care, în ordine descrescătoare, erau: Comandor, Ofiţer, Cavaler clasa I, Cavaler clasa a II-a; medalia avea două clase. Aceste distincţii, identice ca formă, primeau panglici diferite în funcţie de domeniul de activitate pentru care se confereau şi care erau:

a)     litere şi opere literare;

b)    ştiinţă teoretică şi practică;

c)     artă, muzică, teatru;

d)    opere de cultură generală şi ocrotirea culturii;

e)     culte;

f)      şcoală;

g)     cercetăşie, educaţie fizică şi sport;

h)     opere sociale.

Ordinul se putea conferi celor care „se disting în cultură, fac fală României şi umanităţii prin opere de creaţie”, în timp ce medalia se acorda pentru „deosebita sârguinţă” depusă în diversele domenii de activitate precizate de categoriile amintite. Primele trei grade ale ordinului aveau un număr limitat de membri şi, pentru prima şi singura dată în cadrul sistemului românesc de distincţii, şi numărul cetăţenilor străini care puteau fi decoraţi era limitat, chiar dacă această limită numerică era mai mult decât dublă faţă de cea fixată pentru cetăţenii români. Cetăţenii români care puteau primi gradul de Comandor varia de la 10 (categoria c) la 30 (categoriile e şi f), restul categoriilor având câte 20; pentru gradul de Ofiţer, limitele erau de la 30 la 100, pentru aceleaşi categorii ca cele amintite mai sus, restul având câte 60, iar la Cavaleri clasa I, cifrele variau de la 120 la 300, cu majoritatea categoriilor de câte 200. Medaliile şi gradul de cavaler clasa a II-a din toate categoriile nu aveau număr limitat prin lege.

Însemnul ordinului „Meritul Cultural” era o cruce cu braţele egale, confecţionată din argint, emailată albastru-violet; pe centru, era un medalion metalic care avea efigia regelui Carol II, purtând caschetă, şi, marginal, numele şi titulatura sa, totul înscris într-o cunună din frunze de lauri. Pe revers, în medalionul înconjurat de cununa de lauri, era scrisă deviza decoraţiei: „PRIN CULTURA LA LIBERTATE”. Cele trei grade superioare erau surmontate de câte o coroană regală şi erau aurite; gradul de cavaler clasa a II-a nu avea coroană şi era în culoarea naturală a argintului. Medalia era circulară, avea efigia suveranului şi titulatura sa pe avers, precum şi deviza distincţiei, pe revers. Din 1941, pe avers este redată efigia noului suveran, regele Mihai I, cu capul descoperit, în rest, decoraţia rămânând neschimbată.

Ordinul şi medalia „Meritul Cultural” au funcţionat în condiţii „normale” mai puţin de un deceniu; chiar dacă ele s-au acordat şi în timpul războiului precum şi în primii doi ani de după încheierea acestuia, numărul celor decoraţi a fost destul de mic şi, pe ansamblu, la desfiinţarea decoraţiei, numărul vacanţelor la toate categoriile era încă foarte mare.

După aproape două decenii de la încetarea existenţei unei distincţii specifice pentru cultură, prin Decretul nr. 738 din 7 octombrie 1966 este instituit din nou un ordin şi o medalie „Meritul Cultural”; ordinul era organizat pe 5 clase şi medalia pe două clase, ambele acordându-se pentru „contribuţia deosebită în domeniul literaturii, artei şi culturii”. Nu exista limită numerică de conferire pentru nici o clasă. Însemnul ordinului era o stea cu 8 raze, emailate alb, care au între raze câte o steluţă din metal; în centrul stelei era un medalion purtând ştanţată o făclie arzând. Clasele sunt diferenţiate prin culoarea medalionului: la clasa I, el era aurit, la clasa a II-a, era argintat, la clasa a III-a, avea culoarea oţelului oxidat, la clasa a IV-a, era de culoare argintie şi steluţele dintre raze erau de dimensiuni mai mici, la clasa a V-a, medalionul avea culoarea bronzului oxidat. Trebuie spus că, din cauza calităţii execuţiei (dar şi conceptual !), de cele mai multe ori diferitele clase se confundau extrem de uşor. Medalia „Meritul Cultural” era circulară, cu bordura uşor proeminentă, având pe avers făclia arzând, înscrisă într-o cunună de lauri, iar pe revers titulatura; panglica era portocalie, străbătută central de 1 sau 2 dungi verzi, în funcţie de clasa medaliei. Mai ales în primul deceniu după instituire, decoraţia s-a acordat cu destulă „largheţe”.

Fără a fi abrogată formal, ca nici una dintre decoraţiile aflate în uz la sfârşitul anului 1989, nici Ordinul şi Medalia „Meritul Cultural” nu au mai fost acordate după 1990. Prin Legea nr. 29/2000, această distincţie specifică este reinstituită şi, conform noului sistem de decoraţii al României, gândit ca un tot unitar, noul ordin are 4 grade la fel ca toate ordinele civile sau militare pe domenii de activitate, iar medalia trei clase.

Spre deosebire de primul ordin cu acest nume, s-a renunţat la existenţa departajării pe două clase a gradului de Cavaler şi, peste Comandor, s-a creat gradul de Mare Ofiţer. Numărul persoanelor care pot fi decorate este limitat pentru toate gradele ordinului şi pentru clasa I a medaliei. S-a preluat atât forma generală a însemnelor din 1931 cât şi principiul departajării decoraţiei pe diverse categorii specifice, fiecare cu o anumită panglică şi cu un număr deosebit de membrii. Faţă de ordinul „Meritul Cultural” din 1931, care includea printre categoriile sale învăţământul, sportul şi tot ce însemna cercetare ştiinţifică, indiferent de domeniul abordat, la noua distincţie aceste domenii au fost eliminate, învăţământul şi sportul având propriile lor distincţii, echivalente ierarhic, iar la categoria de „cercetare” rămânând numai cea ce este legat direct de domeniile culturale, cercetările ştiinţifice efectuate în domenii care au proprii distincţii specifice, urmând a fi onorate cu acele decoraţii. Mergând tot pe principiul general al noului sistem de decoraţii, spre deosebire de regulamentul ordinului din 1931, nu există limită numerică pentru decoraţiile conferite cetăţenilor străini. Considerându-se că talentul, element esenţial al creaţiei culturale, nu este neapărat un rezultat al absolvirii unor forme de învăţământ superior, legiuitorul a hotărât că atât ordinul cât şi medalia se pot acorda fără diferenţă de studii.