Ordinul şi medalia "Meritul Sportiv"

Scurt istoric

Spre sfârşitul secolului al XIX-lea, şi în România începuse dezvoltarea anumitor ramuri sportive, specifice epocii (hipism, tir ş.a.), antrenând distingerea celor care câştigau concursurile cu medalii (care, însă, nu aveau caracter de decoraţie). Prima dată când statul român a hotărât recompensarea activităţilor sportive cu o decoraţie oficială a fost în 1931, când regele Carol II a instituit ordinul şi medalia Meritul Cultural care avea o categorie distinctă (“g”), pentru “cercetăşie, educaţie fizică şi sport”. Conform regulamentului, cele două clase ale medaliei precum şi gradul de cavaler clasa a II-a se puteau acorda nelimitat; la această categorie, din gradul de cavaler clasa I se puteau conferi maximum 200 de ordine cetăţenilor români şi 200 cetăţenilor străini, din gradul de ofiţer, 60 de ordine cetăţenilor români şi tot atâtea celor străini, iar din gradul de comandor, câte 20 românilor şi tot atâtea străinilor. După cum se poate observa, numărul celor care puteau fi decoraţi, mai ales cu gradele mari, era destul de redus, şi, trebuie subliniat că nici acest număr nu a fost atins până la desfiinţarea ordinului, în 1948. Dacă forma ordinului şi a medaliei era comună pentru toate categoriile Meritului Cultural, panglica era specifică: albastru azuriu cu câte o dungă neagră pe margini.

Prin Decretul nr.333 din mai 1966, se instituie un ordin şi o medalie Meritul Sportiv, prima decoraţie românească destinată exclusiv recompensării sportivilor şi a celor care ajută la realizarea performanţelor sportive, precum şi diferitelor asociaţii sau organizaţii sportive. Ordinul era organizat pe trei clase iar medalia pe două. Însemnul ordinului se prezenta sub forma unei plăci circulare pe care era aplicată, marginal, o cunună din frunze de lauri care, la partea superioară, era suprapusă de steagul emailat tricolor al Republicii Socialiste România; la clasa I, cununa era aurită, la clasa a II-a, argintată şi la clasa a III-a, bronzată. Pe centru era un medalion emailat albastru înconjurat de un inel care purta inscripţia MERITUL SPORTIV; la clasa I, inelul era emailat roşu, la clasa a II-a, era emailat galben iar la clasa a III-a, albastru. În centrul medalionului era figurată statuia discobolului, realizată din metal auriu Medalia era circulară. Pe avers, între două ramuri de lauri plasate marginal, se afla o cupă – trofeu şi deasupra ei erau siglele “R S R “; pe revers era înscris MERITUL/SPORTIV. Clasa I a medaliei era aurită iar clasa a II-a, argintată. Panglica era albastru deschis şi avea pe centru una sau două dungi roşii, în funcţie de clasa medaliei. Ca toate decoraţiile acelei perioade, nu avea limită numerică de conferire şi nu existau criterii regulamentare pentru acordarea diferitelor clase.

La discutarea legii privind noul sistem de decoraţii al României s-a decis ca necesară existenţa unei distincţii specifice pentru sportivi, rămânerea meritelor sportive, ca o categorie distinctă la Meritul Cultural, considerându-se nepotrivită. Astfel, ordinul şi medalia Meritul Sportiv sunt singurele distincţii care au fost preluate cu titulatura avută până în 1989, şi nu din perioada premergătoare instaurării dictaturii comuniste. De asemenea, ordinul Meritul Sportiv este singurul ordin civil care nu este împărţit pe grade, ci pe 3 clase, ca şi cel din 1966, deoarece s-a apreciat ca necesară o similitudine între nivelele ierarhice ale decoraţiei cu medaliile obţinute pe podiumul de premiere la concursurile sportive. Tot ca o excepţie îl reprezintă faptul că este singura decoraţie civilă care nu are limite numerice, considerându-se nepotrivit a se limita numărul celor care pot avea anumite performanţe sportive ce le-ar da dreptul la o anumită clasă a decoraţiei, performanţe care se regăsesc precizate în regulamentele ordinului şi ale medaliei. Deoarece s-a mers pe principiul ca performanţe sportive similare să dea dreptul la decorări similare, ceea ce devenea imposibil de realizat în cazul sistemului normal de decoraţii româneşti, s-a preluat din tradiţia noastră antebelică, de la ordinul Virtutea Aeronautică, posibilitatea conferirii de trei ori a aceluiaşi grad a decoraţiei, la cea de-a doua şi a treia decorare ataşându-se pe panglica primului însemn, barete. Astfel, pentru performanţe sportive similare ca importanţă, o persoană poate fi decorată cu de trei ori aceeaşi clasă şi doar la a patra performanţă sportivă similară, se acordă o clasă în plus; desigur, clasa superioară se poate obţine şi în cazul când rezultatul sportiv obţinut este superior celui anterior. Mai mult chiar, pentru rezultate de excepţie, cum sunt câştigarea unor medalii olimpice, se prevede ca de la început să se poată acorda cea mai înaltă clasă, fără a fi necesară trecerea prin toată ierarhia ordinului. Bineînţeles că, în ceea ce priveşte forma ordinului, ea este diferită de cea a modelului 1966, conformându-se, prin forma circulară, medaliilor ca premiu sportiv iar, la modul de port, cu panglică, celorlalte decoraţii ale sistemului naţional. Din vechiul ordin s-a preluat simbolul discobolului, apreciat ca reprezentativ prin frumuseţe şi vechimea sa de două milenii şi jumătate, pentru tot ce înseamnă sport, dar realizat sub formă de statuie miniaturală. Acest simbol sportiv, al statuii discobolului realizat de sculptorul Miron, este plasat într-o “cunună de lauri” de formă clasică, răsplata obişnuită pentru câştigătorii concursurilor sportive din vechea Eladă. Spre deosebire de medalia din 1966, care utiliza un alt “simbol” (cupa) faţă de ordin, de data aceasta se păstrează simbolistica ordinului, multiplicată astfel şi la nivelul decoraţiei inferioare. În ceea ce priveşte panglica Meritului Sportiv, nu s-a optat nici pentru panglica categoriei “g”, pentru educaţie fizică şi sport, a ordinului Meritul Cultural din 1930, nici pentru cea a Meritului Sportiv din 1966, renunţându-se la tradiţie în acest caz. S-a considerat că ar fi util o apropiere a culorii de bază a panglicii ordinului şi medaliei Meritul Sportiv faţă de steagul olimpic alb dar, în locul celor cinci cercuri simbolizând continentele, s-au pus benzile tricolorului naţional românesc, albastru, galben, roşu.