Ordinul şi medalia „Virtutea Aeronautică”

Scurt istoric

Primul ordin creat de regele Carol al II-lea, prin Decretul regal nr.2895 din 31 iulie 1930, a fost „Virtutea Aeronautică”, destinat, aşa cum îl arată şi numele, răsplătirii aviatorilor; evenimentul se înscria într-o logică „firească”, având în vedere faptul că acesta a putut să se întoarcă în ţară şi să câştige tronul datorită tocmai unor aviatori care l-au adus pe calea aerului, eludându-se, astfel, ordinele pe care le aveau organele grănicereşti de la frontiere de a împiedica accesul fostului principe moştenitor în România. Este de subliniat faptul că, deşi decoraţii specifice pentru aviatori apăruseră încă din timpul Primului Război Mondial, ele erau mai mici ierarhic (cruci, medalii), România fiind primul stat care, la acea dată, avea un ordin pentru aviatori. Noua distincţie are şi o ierarhie internă mai „ciudată”, cel mai mic grad fiind cel al „crucii de aur”, urmând apoi cele „clasice”: cavaler, ofiţer şi comandor. De asemenea ca o „inovaţie” a fost şi faptul că primele două grade se puteau acorda de câte trei ori consecutiv, pe panglică ataşându-se la fiecare nouă decorare o baretă metalică, practică nemaiuzitată până atunci la nici o decoraţie românească. Ca formă, decoraţia, sub formă de cruce, prelua braţul vertical al ordinului „Mihai Viteazul”, iar braţul orizontal, mai scurt, fiind sub formă unei aripi stilizate. Pe avers, în centru, era aplicat un scut emailat alb pe care era redată acvila românească, încoronată, cruciată şi armată, care avea pe piept un alt scut, emailat albastru, pe care se afla cifra încoronată a regelui Carol II. Pe revers, era înscris anul instituirii, „1930”. Gradele de ofiţer şi de comandor aveau, între braţele crucii, o cunună ovală din frunze de laur emailate verde. Gradul de „cruce de aur” era din metal aurit, neemailat, toate celelalte grade fiind emailate albastru. Panglica ordinului era din rips moarat albastru deschis cu trei dungi argintii, pe centru şi la margini. Baretele metalice care se ataşau pe panglicile celor două grade inferioare la cea de-a doua şi a treia decorare succesivă erau sub forma unor aripi stilizate (asemănătoare braţului orizontal al decoraţiei), care aveau în centru cifra încoronată a suveranului. La instituire, ordinul a fost plasat imediat deasupra „Stelei României”, devenind, în 1930, cel de-al treilea ordin în ierarhia naţională; prin Regulamentul ordinelor şi medaliilor naţionale conferite pe timp de război din decembrie 1938, locul ierarhic al ordinului este scoborât sub Coroana României, devenind, din cauza numeroaselor noi decoraţii create de Carol II şi care aveau întâietate faţă de tradiţionalele Steaua şi Coroana României, abia cel de-al 9-lea ordin din ierarhie. Pentru fapte de arme ale aviatorilor, ordinul primea între braţele crucii două spade încrucişate, modelul „de război” având, ca la toate decoraţiile din această categorie, o lizieră din fir aurit. După abdicarea lui Carol, în septembrie 1940, însemnul ordinului va fi uşor modificat, în sensul înlocuirii cifrei regelui Carol II cu cea a regelui Mihai I.

În 1941, prin Decretul Regal nr. 1932 privind decoraţiile de război, locul ierarhic al „Virtuţii Aeronautice” revine la cel iniţial, deasupra „Stelei României” dar, întrucât primul grad al „Virtuţii” era inferior celui de cavaler, pe baretele cu decoraţii erau plasate la început cele două ordine naţionale. 

Pe lângă ordin, a fost instituit prin Decretul Regal nr. 463 din 24 februarie 1931, Medalia Aeronautică, organizată pe trei clase, decoraţie menită a răsplăti personalul aeronautic de la sol. În 1938, prin regulamentul decoraţiilor de război, denumirea medaliei se modifică, devenind identică cu cea a ordinului, adică „Virtutea Aeronautică”. Însemnul medaliei era circular, pe avers figurând efigia unei tinere cu plete fluturând şi purtând o cască de aviator, iar din poziţia umerilor se sugerează că braţele ar fi întinse lateral, ca pentru zbor; pe reversul medaliei, la partea superioară este redată stema mică a României md. 1921, flancată de două aripi stilizate, care separă o semicunună din frunze de lauri, iar în centru este inscripţia: „PENTRU AERONAUTICĂ/1931”. Panglica medaliei era albastru deschis străbătută central de o bandă argintie. Modelul „de război”, creat în 1938, primea deasupra însemnului două spade încrucişate şi o coroană regală iar la panglică se adăugau cele două benzi marginale aurii.

Datorită abrogării împreună cu celelalte decoraţii tradiţionale româneşti, problema reinstituirii acestor distincţii specifice se pune în cadrul lucrărilor Comisiei Speciale a Camerei Deputaţilor. S-a apreciat că, deşi pericolele legate de meseria de aviator nu mai sunt la fel de mari ca în trecut, cota de risc rămâne ridicată, ca şi profesionalismul deosebit de care trebuie să dea dovadă noile generaţii de zburători, aşa că o decoraţie specială se justifică; ceea ce a contat, însă, cel mai mult în hotărârea de a se reinstitui Ordinul „Virtutea Aeronautică” a reprezentat faptul că acesta a fost primul ordin pentru aviatori din lume, fiind vorba de o tradiţie care se cerea păstrată. Noile însemne ale ordinului şi medaliei vor păstra formele generale ale celor din 1930, 1931, tocmai pentru a se păstra tradiţia decoraţiei. Bineînţeles, se operează modificările impuse de noile reglementări ale sistemului: astfel, se renunţă la gradul „crucea de aur” şi se utilizează sistemul „clasic”: cavaler, ofiţer, comandor şi mare ofiţer iar cununa de laur, emailată în verde, ale celor două grade superioare, va fi utilizată, acum, pentru toate gradele decoraţiei acordată ofiţerilor, spre deosebire de însemnele pentru civili care nu au cununa respectivă. Culorile de bază ale panglicii, albastru deschis cu trei dungi argintii, sunt de asemenea menţinute. O deosebire esenţială faţă de reglementările decoraţiilor antebelice este acea că toate gradele ordinului precum şi prima clasă a medaliei au limită numerică şi se anulează posibilitatea acordării, la primele două grade, de trei ori a distincţiei. Aceste noi reglementări care, implicit, limitează numărul persoanelor care pot căpăta „Virtutea Aeronautică”, a fost considerată oportună deoarece, spre deosebire de perioada anilor ’30 când obţinerea de diferite recorduri aeriene era un fapt, relativ, curent, ceea ce ducea automat, conform regulamentului din 1930, la conferirea ordinului, în condiţiile actuale în care aceste performanţe nu mai există, aviatorii români pot fi decoraţi pentru meritele obişnuite, ca în toate activităţile. În ceea ce priveşte forma medaliei, ea se modifică uşor pe revers, înlocuindu-se cifra regală cu stema României precum şi textul inscripţiei care devine: „1930/VIRTUTEA AERONAUTICĂ/2000”.