Ordinul şi medalia „Virtutea Maritimă”

Scurt istoric

România nu a avut o tradiţie maritimă puternică; cele două principate, ale Ţării Româneşti şi Moldovei, au pierdut litoralul maritim încă din secolul al XV-lea, iar Dobrogea va reintra în graniţele ţării doar după 1878. Fără o infrastructură portuară adecvată şi fără tradiţie în domeniul navigaţiei maritime, primele decenii când România a avut ieşire la Marea Neagră au fost o perioadă de „pregătire” a infrastructurii şi cadrelor de care avea nevoie, Primul Război Mondial găsind ţara fără o flotă maritimă corespunzătoare (navele comandate în Italia şi Germania nefiind încă livrate). Pe Dunăre, după războiul de independenţă se constituie o escadră de monitoare relativ puternică pentru momentul respectiv, depăşită însă de mai numeroasa şi ceva mai moderna flotă similară austro-ungară.

După război, în cadrul „reparaţiilor” cuvenite României, sosesc la Constanţa câteva unităţi maritime uşoare (distrugătoare, torpiloare, canoniere), care vor constitui nucleul viitoarei marine maritime militare, precum şi 5 dintre fostele monitoare austriece. În preajma anului 1930, se lansează un ambiţios program de comenzi navale în Italia dar, din cauza posibilităţilor financiare reduse ale României şi a încetinirii de construcţie, doar două noi şi puternice distrugătoare şi un submarin sunt livrate până în 1936. Foarte probabil că noua dotare şi mărirea numărului de cadre maritime necesare l-a determinat pe regele Carol II să creeze un Minister separat al Aerului şi Marinei, iar prin Decretul Regal nr. 2670 din noiembrie 1936 să instituie şi o decoraţie specifică pentru marinari, aşa cum exista una pentru aviatori. Spre deosebire de decoraţia aviatorilor, care era un ordin, pentru marinari ea avea doar rang de medalie: „Medalia Maritimă”. Medalia avea trei clase şi două categorii distincte: pentru personalul navigant şi pentru cel nenavigant. Ambele categorii aveau la toate clasele un număr limitat de membri: câte 1000 pentru clasa a III-a, câte 300 pentru clasa a II-a şi câte 100 pentru clasa I. În preziua sărbătorii Zilei Marinei (15 august, Sfânta Maria Mare), prin Decretul Regal nr. 2775/1938, denumirea decoraţiei este schimbată în medalia „Virtutea Maritimă”, fără ca aceasta să afecteze forma sau celelalte reglementări iniţiale. Din toamna aceluiaşi an, decoraţia capătă şi însemne „de război” (două spade încrucişate care surmontează însemnul şi dunga aurie de la marginea panglicii). Medalia are o formă circulară dar cu marginea vălurită. Pe avers este redată o barcă cu pânze pe o mare agitată, avându-l la pupă pe Isus Christos (aluzie la episodul furtunii din Marea Tiberiadei) şi jos, cifra încoronată a regelui Carol II. Pe revers, central, este redată o ancoră prin a cărui inel trece, marginal, un lanţ; pe centru era o panglică ondulată pe care era inscripţia „PENTRU MARINĂ”. Însemnele pentru naviganţi erau surmontate de o coroană regală de care se ataşa panglica, cele pentru nenaviganţi aveau panglica ataşată direct de medalie. Panglica era argintie, străbătută de trei benzi albastru deschis. Din 1941, cifra regelui Carol II de pe avers a fost înlocuită cu cea a regelui Mihai I.

În discuţiile purtate în cadrul Comisiilor Speciale ale Camerei Deputaţilor din ambele legislaturi (1992-1996, 1996-2000), optându-se pentru reinstituirea Ordinului „Virtutea Aeronautică”, dar şi a medaliei „Virtutea Maritimă”, s-a decis ca pentru ambele categorii de forţe să existe un nivel identic de distincţii. De aceea, pe lângă medalia tradiţională a marinarilor, s-a instituit şi un ordin „Virtutea Maritimă”. Dacă medalia şi-a păstrat în general forma iniţială, însemnul noului ordin s-a vrut o „replică” a ordinului „Virtutea Aeronautică”, aici, braţul orizontal al crucii este cel preluat de la ordinul „Mihai Viteazul”, pe când cel vertical reprezintă o ancoră stilizată, simbol preluat de la vechea medalie. Similar ordinului pentru aviatori are aceleaşi patru grade, pe centrul crucii este un scut emailat alb cu acvila românească pe el, însemnele pentru militari au o cunună din frunze de lauri între braţe iar cele pentru civili nu au această cunună. Panglica preia tradiţia celei de la medalie, fiind alb-argintie cu trei benzi albastru deschis. La medalie, s-a înlocuit cifra regală cu stema României. Ca la toate ordinele, numărul persoanelor care pot fi distinse are limită legală pentru fiecare grad iar, în cazul medaliei, limită are numai clasa I. Spre deosebire de decoraţia din 1936, nu mai există deosebiri între însemnele personalului îmbarcat pe nave şi ale celui neîmbarcat.