Evoluţia sistemului de decoraţii al României în perioada interbelică

Înfăptuirea României Mari, după primul război mondial, ca urmare a alipirii teritoriilor româneşti ce fuseseră încorporate în Imperiul Austro-Ungar şi în Imperiul Rus, a propulsat ţara pe primul loc în cadrul statelor din sud-estul Europei. Dublarea populaţiei faţă de cea din 1914 – şi aceasta în pofida imenselor pierderi umane suferite – făcea ca numărul decoraţiilor care se putea acorda conform regulamentelor de la începutul secolului XX să fie deja neîndestulător. Nu trebuie uitat nici faptul că locuitorii din Ardeal, Banat, Bucovina, Crişana şi Maramureş erau obişnuiţi cu sistemul de decoraţii austro-ungar iar cei din Basarabia cu cel rusesc, ambele mult mai „stufoase” decât cel românesc.

Chiar dacă regele Ferdinand a avut în vedere crearea unor noi distincţii, fiind vorba, în special, de un ordin „pentru merit” în înfăptuirea Unirii din 1918, aceste intenţii nu s-au materializat în timpul domniei sale. Ţara trecea printr-o perioadă economică şi socială foarte grea şi altele erau priorităţile momentului. Cu puţin timp înaintea morţii sale, în iunie 1927, Ferdinand va promulga legea prin care se acordă o serie de avantaje materiale ofiţerilor decoraţi cu Ordinul „Mihai Viteazul” (împroprietărirea cu loturi de 25 ha teren agricol şi 500 mp în localităţile de domiciliu pentru construcţia de locuinţe şi călătorii gratuite la clasa I pe C.F.R., N.F.R. şi S.M.R.). Singura decoraţie instituită în această perioadă este medalia semicentenarului Independenţei.

În 1929 se instituie Ordinul Ord.Ferdinand_Placa.jpg (138015 bytes) şi Medalia „Ferdinand I”; cu şase grade, de la Cavaler la Colan, se putea acorda în exclusivitate cetăţenilor români care au avut o contribuţie deosebită la realizarea Unirii din 1918. Medalia Med.Ferdinand_1929.jpg (64055 bytes), ataşată ordinului, s-a dat – cu spade pe panglică – voluntarilor, în special ardeleni şi bucovineni, care au luptat în cadrul armatei române sau în cadrul unor armate aliate.

Domnia regelui Carol al II-lea (1930 – 1940) a adus cele mai numeroase schimbări în cadrul sistemului de decoraţii. Este vorba de crearea a numeroase noi distincţii, dintre care unele, iniţial, aveau statut de semn onorific personal al suveranului dar pe care regele le va transforma în decoraţii ale statului în momentul instituirii unui regim de autoritate personală. Schimbarea ordinii ierarhice a decoraţiilor, distincţiile pe care le-a creat el având preponderenţă, modificarea formei la unele decoraţii existente şi multe din reglementările care au modificat substanţial sistemul de decoraţii sunt cuprinse în „Legea pentru Reorganizarea Ordinelor Naţionale Române” (D.R. nr. 1545/1932), Legea privind decoraţiile conferite pe timp de război (D.R. nr. 4031/1937) şi Regulamentul Legii Ordinelor şi Medaliilor Naţionale conferite pe timp de război (Î.D.R. nr. 4354/1938), acte legislative care de multe ori au modificat prevederile legilor de instituire a unora dintre distincţii.

Decoraţiile instituite în decursul deceniului patru au fost:

  1. Ordinul „Virtutea Aeronautică” Ord.V.Aer._1930.jpg (78298 bytes) (D.R. nr. 2895/1930) şi Medalia „Aeronautică” Med.V.Aer.1931.jpg (50733 bytes) (D.R. nr.463/1931);

  2. Ordinul Ord.M.Cult.1930.jpg (93728 bytes) şi Medalia „Meritul Cultural” (D.R. nr.2680/1931); odată cu instituirea acestor distincţii îşi încetează existenţa Medaliile „Bene Merenti”, „Răsplata muncii pentru învăţământ” şi „Răsplata muncii pentru biserică”, meritele pentru care se acordau acestea fiind răsplătite cu „Meritul Cultural”;

  3. Semnul Onorific – devenit ulterior Ordin – „Pentru Merit” Ord.Pt.Merit_1931.jpg (47528 bytes) (D.R. nr 1913/1931);

  4. Ordinul „Serviciul Credincios” S.Cred._1933.jpg (116758 bytes) (D.R. nr. 1945/1932);

  5. Ordinul Ord.Mer.Agricol_1932.jpg (172336 bytes) şi Medalia Med.Mer.Agricol_1932.jpg (95374 bytes) „Meritul Agricol” (D.R. nr.1538/1932);

  6. Semnul Onorific de XL ani serviţi în armată (D.R. nr.646/1932);

  7. Crucea de Onoare „Pentru Merit” (D.R. nr.1167/1933);

  8. Semnul Onorific „Vulturul României” Vult.Rom.Com.II.jpg (659962 bytes) (D.R. nr. 2306/1933), care se conferea parlamentarilor;

  9. Medalia comemorativă „Peleş” Med.com.Peles.jpg (62542 bytes) (D.R. nr. 2305/1933);

  10. Medalia comemorativă „Amintirea Regelui Carol al II-lea” Amint.reg.Carol_II.jpg (67791 bytes);

  11. Ordinul Ord.Bene_Merenti.jpg (86541 bytes) şi Medalia „Bene Merenti al Casei Domnitoare” (D.R. nr. 2836/1935);

  12. Ordinul, Crucea şi Medalia „Casei Domnitoare” (D.R. nr. 2836/1935);

  13. „Medalia Maritimă” (D.R. nr. 2670/1936);

  14. Medalia „Centenarul naşterii regelui Carol I” Med.CentenarulCarolI.jpg (72918 bytes) (Î.D.R. nr. 1915/1939);

  15. Ordinul Militar „Sfântul Gheorghe (Înalta Decizie nr. 1/1940) – provine din transformarea Ordinului „Bene Merenti al Casei Domnitoare” într-o decoraţie de război, care urma să recompenseze atât pe ofiţeri cât şi trupa;

  16. Crucea „Bene Merenti pentru Salvare” (Înalta Decizie nr. 2/1940) – provine din transformarea crucii „Bene Merenti al Casei Domnitoare” şi urma să răsplătească persoanele care salvează persoane şi bunuri afectate de bombardamente sau catastrofe naturale

Este de notat şi remanierea câtorva dintre decoraţiile minore instituite în perioada anterioară, precum Medalia „Serviciul Credincios” Med.S.Credincios_1932.jpg (118656 bytes) (în 1932).

Deşi Ordinul „Carol I” a rămas cea mai importantă distincţie naţională, din 1932 ordinul rămâne numai cu gradele de Mare Cruce şi Colan, putând avea maximum 10, respectiv, 5 membrii, cetăţeni români; din această cauză, chiar dacă peste 5 ani numărul de membrii se dublează, ordinul este extrem de rar acordat şi, practic, el nu contează în numărul de distincţii care se conferă românilor.

Ordinul „Ferdinand I”, cu toate cele şase grade ale sale, era de asemenea o decoraţie conferită în număr restrâns. Conform regulamentului din 1932, numărul era limitat la 100 cavaleri, 75 ofiţeri, 60 comandori, 40 de mari ofiţeri, 15 mari cruci şi 8 colane, număr maxim neatins, Carol al II-lea conferindu-l cu mare „zgârcenie” iar din 1937 declarând ordinul închis, apreciind că cei care ar fi avut dreptul să-l primească au fost deja decoraţi.

Pentru a suplini gradele mari (şi importanţa ierarhică) a Ordinului „Carol I”, ale cărui grade de Comandor şi Mare Ofiţer le-a desfiinţat, Carol al II-lea va utiliza Ordinul „Serviciu Credincios” care, la instituire, are numai gradele de Comandor (150), Mare Ofiţer (50) şi Mare Cruce (25). Ulterior, în 1937, acestui ordin i se adaugă gradele de Colan (8) şi Ofiţer (300).

Spre deosebire de reglementările anterioare, care prevedeau limite numerice pentru Ordinul „Coroana României”, din 1932 şi acesta are numărul limitat, cu excepţia gradului de Cavaler; el putea avea maximum 1500 Ofiţeri, 600 Comandori, 300 Mari Ofiţeri şi 150 de Mari Cruci, însemnele fiind identice pentru civili şi militari, doar din 1938 militarii având însemnul diferenţiat.

În general, toate ordinele şi aproape toate decoraţiile minore au număr limitat de membrii, unele dintre acestea având număr limită şi pentru cetăţeni străini.

O altă caracteristică a acestei perioade este amalgamarea sistemelor de ierarhizare a decoraţiilor, Carol al II-lea optând mai ales pentru sistemul anglo-saxon în care un grad putea avea două clase, sau în care un grad avea titulatura de „clasă” ş.a.m.d. (de exemplu, la ordinul „Meritul Cultural”, gradul de cavaler avea clasa I şi clasa a II-a, la semnul onorific „Vulturul României”, gradul de comandor avea clasa I şi clasa a II-a).

De asemenea, ierarhiile nu erau uniforme chiar când existau un număr egal de grade. Astfel, Ordinele „Meritul Agricol” şi „Meritul Cultural” au câte patru grade dar fiecare are o altă ierarhie, astfel: Cavaler, Ofiţer, Comandor, Mare Ofiţer, respectiv Cavaler clasa a II-a, Cavaler clasa I, Ofiţer, Comandor. Ordinele „Coroana României”, „Pentru Merit” şi Semnul Onorific „Vulturul României” au câte cinci grade, după cum urmează: Cavaler, Ofiţer, Comandor clasa a II-a, Comandor clasa I, Mare Ofiţer.

Pe lângă numeroasele noi decoraţii create, unele dintre ele bine venite şi necesare, care permiteau răsplătirea onorifică a unui mai mare număr de persoane şi activităţi specifice, sub domnia regelui Carol al II-lea, măsurile legislative pentru acordarea de recompense şi facilităţi materiale persoanelor decorate cu ordine şi medalii de război s-au extins treptat. Dacă, iniţial, acestea erau rezervate exclusiv cavalerilor Ordinului „Mihai Viteazul” (mai puţin de 250 de persoane), ele se vor acorda, practic, tuturor celor decoraţi cu ordine şi medalii „de război” în număr de zeci şi sute de mii.

De notat că, în ierarhia decoraţiilor de război, aşa cum a fost ea stabilită în 1939, chiar dacă locul principal rămânea ocupat de Ordinul „Mihai Viteazul”, acesta era urmat de distincţiile create de Carol al II-lea, „Steaua României” - căreia i s-a schimbat substanţial aspectul St.Rom.Cav._1932.jpg (77160 bytes) - ocupând doar poziţia a 7-a în ierarhie, iar Medaliile „Virtutea Militară de Război” şi „Bărbăţie şi Credinţă” cu spade erau eliminate dintre decoraţiile care se puteau conferi. Se crease un sistem care avea foarte puţin în comun cu cel folosit în 1916 – 1917, supraîncărcat cu distincţii şi, probabil, foarte greu de utilizat raţional şi eficient pe timp de conflict. El reflecta pasiunea regelui Carol al II-lea faţă de decoraţii şi de uniforme pompoase prin care parcă încercase să „camufleze” gravele lipsuri de armament şi echipament pe care le avea armata română în acel moment.

Pentru condiţii de pace însă, sistemul de decoraţii existent la sfârşitul deceniului al patrulea, era relativ bine structurat şi adecvat realităţilor socio-economice ale României. Chiar dacă existenţa numeroaselor distincţii ale Casei Regale crea impresia unui „surplus”, numărul decoraţiilor propriu zise acordate din această ultimă categorie era insignifiant în comparaţie cu celelalte şi nu afecta, în esenţă, echilibrul ordinelor şi medaliilor naţionale.